Inscriere DMOZ, inscriere DMOZ si asa mai departe

Publicat de sovidiu în secţiunea: Înscriere în DMOZ, la data de: 1:58, 16 Mar 2008

Editarea în World/Româna nu este deloc usoara si nici placuta, în foarte multe cazuri. Din ce în ce mai des avem de a face cu site-uri cu continut copiat, cu structura “în constructie” sau prezentate în orice-alta-limba-inclusiv-Bengali în afara de româna.

Concret, foarte mult din putinul timp pe care editorii români îl au la dispozitie pentru ODP se iroseste cu patru tipuri de site-uri:

A. site-uri clonate – astfel de site-uri nu fac decât sa copieze structura si/sau continutul text de pe alte site-uri; aport de informatie = zero; aport de noutate = minus infinit.

Daca aveti acelasi continut text sau/si structura pe mai multe site-uri, înscrieti doar unul dintre ele. Celelalte site-uri, daca vor fi sugerate pentru înscriere în ODP, vor primi o nota rosie si nu vor putea fi publicate în interfata publica dmoz.org.


B. site-uri plurilingve – astfel de site-uri nu au ce cauta în World/Româna decât daca au continut prezentat în limba româna (vezi De ce nu mi-a fost înscris site-ul în dmoz? – sectiunea III. Ce limba de prezentare are site-ul meu?)

Desi un numar variat de aplicatii ofera traduceri instantanee ale continutului site-ului dumneavoastra, includeti în World/Româna doar site-uri cu text prezentat în limba româna.


C. site-uri sugerate în categorii nepotrivite – site-urile de acest gen nu fac decât sa îngreuneze munca editorilor voluntari din ODP.

Fiti foarte atenti la înscrierea site-ului dumneavoastra în World/Româna. Luati în considerare continutul existent pe site, nu cel pe care doriti sa-l adaugati pe viitor.


D. site-uri cu titlu si descriere tip fast-food – site-urile de acest gen au un titlu fie minimalist (inutil: “Aqwrety”, “Aa” etc.) fie de natura publicitara (redundant: “Toamna SA – Mere, pere, gutui, ieftine, garantate, utile omului”).

Mai mult, descrierea urmeaza acelasi tipar: ori e prea succinta (exemplu: “Site-ul meu e site-ul meu.”) ori face uz de întreg lexicul limbii române (exemplu: “Site cu muzica de pe care luati piese mp3 si apoi le descarcati de pe site-ul cu muzica si mp3 si le ascultati ori online pe site-ul cu muzica ori pe mp3 player…”)

Sfat: Înainte de a înscrie site-ul într-o subcategorie World/Româna, cititi câteva dintre descrierile site-urilor deja revizuite de editorii români. Încercati sa realizati o descriere cu topica similara descrierilor din acea subcategorie. De cele mai multe ori, un site cu descriere clara si la obiect, realizata de cel care sugereaza site-ul în World/Româna, este modificata doar partial, nu complet, de editorul care revizuieste site-ul propus.


Toate punctele de mai sus ajuta la o revizuire accelerata a site-urilor propuse pentru înscriere în World/Româna. Editorii români sunt deja recunoscuti ca fiind printre cei mai eficienti editori din ODP.

Daca dumneavoastra respectati cele patru mentiuni de mai sus, editorii români va vor respecta atât site-ul cât si continutul sau textual. Rezultatul concret, în acest caz, va consta în înscrierea rapida a site-ului dumneavoastra în sectiunea ODP World/Româna.

  • Prin intermediul fluxului RSS 2.0 , puteţi urmări comentariile aduse la adresa acestui articol.
  • De asemenea, puteţi adăuga un comentariu acestui articol sau puteţi trimite un trackback din site-ul dumneavoastră.

3 Raspunsuri pentru “Inscriere DMOZ, inscriere DMOZ si asa mai departe”

  1. January 7th, 2010 at 8:45 pm

    filmare ROMANIA Windows XP Internet Explorer 6.0

    Multumim pentru informatiile utile.

  2. February 24th, 2010 at 2:10 pm

    Ionut Marin ROMANIA Windows XP Mozilla Firefox 3.5.8

    e ok

  3. June 19th, 2011 at 5:25 pm

    Catalin Windows NT Mozilla Firefox 4.0.1

    Buna ziua,

    Va rog sa imi spuneti de unde imi pot inscrie site-ul ?

    Multumesc

Adăugaţi un comentariu acestui articol

Notă: blog.dmoz.ro nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul mesajelor afişate în cadrul acestui site. Mesajele cu caracter licenţios nu vor fi acceptate pentru afişare.